Am auzit chestia asta anul trecut, la un seminar despre leadership.
Ce vrea să spună, în traducere liberă, „zicala” aceasta? Că dacă stomacului îi dai ceva stricat, el imediat reacţionează şi dă afară acel aliment alterat. Din contră, dacă hrăneşti creierul cu o informaţie greşită (bârfă, de exemplu) sau cu o ştire cu conotaţii negative, în loc să o respingă, începe să o proceseze – să îţi influenţeze ideile deja existente, să le schimbe, să trezească noi întrebări, să distorsioneze ceea ce ştiai deja. Citeste mai mult
Că suntem într-o continuă şi declarată căutare frenetică de reţete de succes, e un lucru cunoscut. Ne interesează cum să slăbim în doar 1 lună, cum să învăţăm o limbă străină în numai 2 săptămâni sau să devenim AS-i în vânzări şi negocieri în doar 3 zile; iar acestea sunt doar câteva dintre mirajele pe care ne place să le urmărim cu îndârjire mulţi dintre noi. Citeste mai mult
Ştii celebra zicală despre popi: „Fă ce spune preotul, nu ce face el!”?
Dar pe cea despre traineri: „Fă ce îţi recomandă că au făcut şi ei, nu ce au citit prin cărţi!” (asta îmi aparţine – Copyright alinbaiescu.ro 2013)? Citeste mai mult
Am participat acum câteva săptămâni la un seminar unde … era să mor. Nu din din cauza unei toxinfecţii alimentare, ci pe seama uneia informaţionale. M-am înnecat de-a dreptul; ni s-au spus atât de multe lucruri, încât, dacă mă pui acum să îţi zic măcar 3 chestii pe care le-am reţinut, nu pot. S-a vorbit, s-a scris şi prezentat de parcă era sfârşitul lumii, dacă nu aflam toate acele informaţii atunci şi acolo, alt context nu ar mai fi existat. În vecii vecilor, Amin! Citeste mai mult
Speakerii prezenţi marţi la Zilele Biz 2012 (Ziua Viziunii) susţin că punctul forte al crizei este că i-a provocat să fie ingenioşi
Nu ştiu cum e la tine, dar eu am jucat de mai multe ori următorul film: atunci când o anumită arie a vieţii mi-a intrat într-o zonă de lîncezeală, inevitabil s-a întâmplat un lucru care m-a scos din starea respectivă, m-a dezmorţit. Citeste mai mult
Ieri, Dragoş Anastasiu, Preşedinte Eurolines, a reuşit să mă convingă că, dacă schimb un bec, îmi dezvolt spiritul antreprenorial …
Un eveniment inspirat şi inspiraţional – Zilele Biz 2012
După cum uşor ai putut să îţi dai seama de pe Blog, particip zilele acestea la Zilele Biz 2012, Citeste mai mult
Ştire bombă: Sînziana Buruiană a fost părăsită de iubitul ei şi acum, disperată, e dispusă să facă orice ca să-şi recâştige dragostea!!!
O dilemă clasică: „To be or not to be” … a Piţipoancă Citeste mai mult