Asigurări & Business CONSULTANȚĂ, precum și www.alinbaiescu.ro – Primul Blog Personal despre Asigurări & Business din România susține acest eveniment.
Deși bărbații și femeile vorbesc aceeași limbă, folosind aceleași cuvinte, sensul cuvintelor este perceput diferit. Bărbații și femeile, din fericire, sunt diferiți. Citeste mai mult
Se zice că un tip merge la medic care, după ce îl examinează în amănunţime, îi spune:
- „Dragul meu, de mâine să nu mai bei, să nu mai funezi, să nu-ţi mai pierzi nopţile prin baruri”!
La astfel de îndemnuri, puţin cam nedumerit, pacentul îşi întreabă sfătuitorul:
– „Şi, dacă fac toate astea, am să trăiesc 100 de ani”?
- „Evident că NU”, vine pe loc răspunsul medicului, „Dar aşa ţi se va părea …”.
Mai în glumă, mai în serios, chiar dacă trăim într-o lume în care „volumele contează”, eu cred că e mai importantă calitatea vieţii pe care o ducem, decât cantitatea acesteia. Iar dacă e posibil ca ambele să fie la nivel maxim – excelent!
Prin urmare, acum la finalul unui an şi începutul altuia îşi fac două urari din suflet:
„Anul 2015 să fie mai bun decât 2014, dar mai prost decât 2016!”
şi
„La buni ani!”
Dr. Alin T. Băiescu
(Studiu de caz pe Asigurările private de Sănătate)
Aceasta este una dintre întrebările care mă ajută să îmi provoc unii interlocutori.
- „Păi, 100 de lei! Cât să valoreze? Nici 99 şi nici 101! 100 de lei valorează exact 100 de lei!”, sunt unele răspunsuri.
- „Depinde” zic alţii … Citeste mai mult
Povesteam acum ceva vreme cu o prietenă care lucrează în sistemul bancar de peste 20 de ani. Evident că ajunsesem ca fiecare să pledeze pentru utilitatea produselor pe care le promovează: ea pentru cele bancare (depozite, credie etc.), eu pentru cele de asigurări. Dar, la un moment dat, îmi oferă un exemplu care, instantaneu, îmi dă de gândit: „Haide să îţi spun ceva”, zice ea. Citeste mai mult
- E paradoxal cum, tocmai cei care ar trebui să ne îndrume către credinţă, sunt cei care ne fac să ne îndepărtăm de aceasta –
De la cele divine, la cele lumeşti… e o cale mult prea scurtă!
Cunoşti cu siguranţă zicala „Fă ce zice popa, nu ce face el”. Din punctul meu de vedere, consider că este o tâmpenie.
Şi asta deoarece, cel puţin mie, îmi este greu să urmez sfaturile cuiva care se comporta exact pe dos faţă de ceea ce propovăduieşte. Citeste mai mult
Cel puţin aşa consideră clienţii actuali şi potenţiali. Şi, surprinzător, împricinuiţii (adică firmele de asigurări) fac tot posibilul să întărească populaţiei această convingere!!!
Cam aceasta consider că ar fi una dintre concluziile recentului scandal iscat la compania ASTRA Asigurări! Citeste mai mult
După experienţa mea de viaţă de până acum, profesională şi personală (lungă sau scurtă, bogată sau săracă – nu contează atât de mult acum), am ajuns la concluzia că cel mai dificil este să fii echilibrat, să păstrezi calea de mijloc: în ceea ce gândeşti, spui, faci. Căci a fii într-o extremă sau alta (extrem de dur sau foarte tolerant tot timplul) e cel mai uşor. Adevărata provocare e să ştii când şi cum să te comporţi, cu fiecare persoană în parte, când să faci pe durul, când pe molâul, când pe prostul sau când pe înţeleptul şi tot aşa … Citeste mai mult
Am auzit chestia asta anul trecut, la un seminar despre leadership.
Ce vrea să spună, în traducere liberă, „zicala” aceasta? Că dacă stomacului îi dai ceva stricat, el imediat reacţionează şi dă afară acel aliment alterat. Din contră, dacă hrăneşti creierul cu o informaţie greşită (bârfă, de exemplu) sau cu o ştire cu conotaţii negative, în loc să o respingă, începe să o proceseze – să îţi influenţeze ideile deja existente, să le schimbe, să trezească noi întrebări, să distorsioneze ceea ce ştiai deja. Citeste mai mult
„Discriminare, dom’le, discriminare pe faţă şi nimic mai mult!”, spun mulţi, atunci când ajung să aibă în faţă o ofertă de asigurare de viaţă şi constată că prima (preţul) pe care trebuie să îl plătescă e diferit (mai mare sau mai mic, după caz) faţă de preţul vecinului, pentru exact aceleaşi beneficii. Citeste mai mult
Oamenii sunt ciudaţi. Da’ de tot.
Cred că în peste 70% din cazuri, atunci când sunt abordaţi de către un consultant pentru o discuţie legată de asigurări, potenţialii clienţi spun ceva de genul: „Da, ne putem vedea, dar numai pentru o întâlnire foarte scurtă. Am la dispoziţie maxim 15 – 20 minute. Credeţi că vă puteţi încadra?”. Citeste mai mult
Axa Paris – Bucureşti
M-am întâlnit acum câteva luni cu Cocoşatul de la Notre Dame. Da, da, a venit de la Paris la Bucureşti pentru că a auzit el de Centrul Vechi şi vroia să vadă dacă lucrurile sunt chiar aşa cum le auzise el de la unii şi de la alţii. Mai pe şleau spus, dorea să-şi facă şi el o lipeală, că în Franţa e arhi-cunoscut şi nu mai cade nimeni în plasa vrăjilor sale prăfuite. Citeste mai mult
De la teorie la practică e o cale lungă şi anevoioasă. Această vorbă clasică o ştim cu toţii, mulţi chiar am probat veridicitatea ei. Şi cel puţin la fel de provocator e şi parcursul de la un simplu Blog la bani. Citeste mai mult
Că suntem într-o continuă şi declarată căutare frenetică de reţete de succes, e un lucru cunoscut. Ne interesează cum să slăbim în doar 1 lună, cum să învăţăm o limbă străină în numai 2 săptămâni sau să devenim AS-i în vânzări şi negocieri în doar 3 zile; iar acestea sunt doar câteva dintre mirajele pe care ne place să le urmărim cu îndârjire mulţi dintre noi. Citeste mai mult
sau De ce să nu renunţi la asigurările de viaţă cu dobândă garantată
Era în 2001, tocmai intrasem în asigurări (Trainer Regional la Metropolitan Life) şi mă confruntam cu o mică provocare legată de cursurile pe care le susţineam; şi anume, avem un relativ discomfort în a explica şi convinge consultanţii de un anumit beneficiu al asigurărilor. Citeste mai mult
Ştii celebra zicală despre popi: „Fă ce spune preotul, nu ce face el!”?
Dar pe cea despre traineri: „Fă ce îţi recomandă că au făcut şi ei, nu ce au citit prin cărţi!” (asta îmi aparţine – Copyright alinbaiescu.ro 2013)? Citeste mai mult
Editorial publicat în Revista PRIMM Asigurări & Pensii, octombrie 2013
Un produs de asigurare de viaţă flexibil este esenţial pentru o bună şi îndelungată convieţuire client – asigurator.
Astfel, companiile de asigurări e necesar să depună eforturile corespunzătoare (financiare, logistice, de promovare) pentru a vinde produse cât mai adaptabile în timp, în vreme ce asiguraţii e important să conştientizeze existenţa acestui beneficiu şi să îl valorifice corespunzător. Citeste mai mult
Editorial publicat în Revista PRIMM Asigurări & Pensii, August 2013
Constat cu satisfacţie că, de ceva vreme încoace, tot mai multe voci din piaţa locală de asigurări militează vehement pentru creşterea gradului de educaţie a populaţiei: financiară – în general, de asigurări – în special. Să ştie şi înţeleagă oamenii de ce, unde şi sub ce formă o asigurare îi poate ajuta, astfel ca, în final, să se asigure mai mulţi şi mai mult, să aibă cu toţii protecţia financiară adecvată împotriva diverselor riscuri.
Dar, totuşi, o fi bine, o fi rău? Citeste mai mult