• Tweet

„Blestemul” părinţilor pentru copiii studioşi

• Tweet

• Tweet

Prea multă grijă poate să rănească sau … chiar să ucidă!

Eram prin şcoala primară. Îmi plăceau mult florile şi făcusem o mică grădiniţă de plante pe pervazul geamului de la bucătărie. Cel puţin o dată pe săptămână mă ocupam îndeaproape de îngrijirea lor – le curăţam de frunzele uscate, le săpam pământul din ghiveci să le poată respira rădăcinile mai bine şi, evident, le udam … cu ceva special. Am auzit eu de la cineva că, dacă pui puţin zahăr în apă, florile cresc mai repede şi mai frumos. Şi am început să fac şi eu la fel … tot mai des şi cu tot mai mult zahăr. Să le fie mai bine, cât mai bine.

Asta până când, de la atâta zahăr, pământul s-a înăclăit de-a dreptul, apoi s-a pietrificat şi, evident, florile au murit. Din prea multă grijă, dar şi din neştiinţă, au pierit pe mâna mea… Toate!

 

O lume obsedată de studii, diplome şi titluri

Ai copii? Şi le doreşti tot binele din lume? Şi eşti adeptul principiului potrivit căruia „Ai carte, ai parte”? Şi eu mă aflu în aceiaşi situaţie cu tine (dar s-ar putea să fiu ceva mai obsedat de studii şi diplome decât un om normal …).

Dar trebuie să avem şi grijă, să nu ne trezim pe viitor cu vreo surpriză nasoală.

Sincer, mie personal mi-ar plăcea ca, după terminarea facultăţii, fetiţa mea să facă un master sau doctorat. Dar nu unul oarecare, ci unul cu programă şi profesori tot unul şi unul. Super! Singura problemă este că astfel de studii costă mult; mult de tot! Dar ce contează cât costă, dacă consideri că îţi ajută copilul în viaţă.

Cu toate acestea …

 

Moneda are şi revers

Într-un articol interesant publicat de Revista Cariere on-line se explică care ar fi efectele colaterale negative generate de investirea unor sume consistente în educaţie (fără a plasa acest lucru în contextul fiecăruia în parte – aş adăuga eu).

Astfel, există nu puţine cazuri în care, din cauza situaţiei actuale a pieţei muncii, tot mai mulţi sunt cei care nu au posibilitatea de a-şi „pune la treabă acreditările”. Şi asta deoarece, pe măsură ce costul educaţei creşte, tentaţia de a folosi diplomele şi certificatele doar pentru a “ateriza” în joburi foarte bine plătite (dar, care, în cele din urmă, nu aduc nicio satisfacţie reală) nu a fost niciodată mai mare.

 

Prin urmare, aşa cum plastic se afirmă în articolul mai sus citat, riscăm să ne transformăm carierele în nişte ecuaţii / (i)raţionamente financiare. Probabil ceva de genul: chiar dacă îmi place foarte mult, mă valorific şi îmi doresc acest job, totuşi, nu îl accept deoarece ecuaţia sa arată astfel: (Investiţii în studii + Dobânzi / Alte costuri asociate) < (Salariu).

Altfel spus, se poate suferi nasol de tot de pe urma modului pervers în care instruirea universitară limitează opţiunile care există în carieră, în loc să le amplifice.

 

Nu ignor nici faptul că acreditările externe pot deschide multe uşi.

Şi nici faptul că nu ştim azi cu exactitate ce va fi peste 10, 15 sau 20 ani. Ce putem face noi – acum şi aici – este ca, bazându-ne pe nişte prognoze, să luăm nişte decizii care credem că vor face mai mult bine decât rău.

 

Opţiuni există; provocarea e să o alegi pe cea corectă …

În primul rând, cred că e util ca, împreună cu ceilalţi membrii de familie, să hotărăşti care este investiţia optimă pentru viitorul / educaţia copilului tău.

 

Dacă micuţul are înclinaţii deosebite pentru anumite îndeletniciri practice, eu cred că e mai bine să înveţe o meserie în care să se regăsească şi din care să câştige bani. Nu consider că toată lumea trebuie să aibe 3 facultăţi şi 2 doctorate. Că diplomele nu îţi dau de mâncare; şi ajungi să le urăşti dacă mai mult te încurcă, decât te ajută în viaţă.

 

Apoi, dacă totuşi decizia este de a investi în studii superioare de calitate, nu pierde din vedere că acestea costă. Într-adevăr, există diverse variante de finanţare a lor.

Dacă deja copilul e major şi nu ai acumulat din timp bani, opţiunile disponibile sunt: o moştenire (a la mătuşa Tamara), vânzarea unei proprietăţi (pământ, apartament – asta dacă le ai şi te poţi dispensa de ele), contractarea unui credit pentru studii (poate să fie costisitor şi împovărător).

 

My way …

Dacă copilul e mic, aş zice să nu mai pierzi timp şi începe să strângi bani chiar de azi. În bancă, în fonduri de investiţi sau printr-o asigurare de viaţă cu acumulare de capital pentru studii. Ultima este varianta la care eu tocmai am apelat (Antonia are doar 3 anişori).

De ce am mers pe această cale şi nu pe alta? Cel puţin din următoarele 3 motive:

-         Este o modalitate prin care sunt „forţat” să economisesc periodic pentru acest obiectiv important (la acumularea prin bancă nu mă trage nimeni de mânecă, dacă nu realizez într-o lună depunerea pe care mi-am asumat că o fac; iar riscul să mai „trag chiulul” există);

-         Cunosc exact de azi suma minimă pe care o vom avea peste 18 ani (am ales un produs de acumulare cu dobândă garantată; la bancă dobânda e variabilă, implicit şi suma totală capitalizată);

-         Ştiu că banii vor exista pentru Antonia, indiferent de ce se va întâmpla în viitor: dacă eu voi fi sănătos şi voi lucra – am să pot depune banii necesari; dacă păţesc ceva (incapacitate de muncă sau deces) este firma de asigurări care va continua acumularea (prin clauza de Exonerare de la plata primelor) sau va plăti către copil suma asigurată (egală cu cea estimată a se acumula pe toată durata poliţei).

 

Şi nu întâmplător, în ultimii ani, contractele de asigurare cu acumulare pentru copii au înregistrat o creştere chiar frumoasă. Dovadă că tot mai mulţi îneţeleg cum stau lucrurile. Vrei şi tu să „join the Club?”. Dacă da, îţi pot spune că poliţe interesante de acest fel poţi să găseşti cel puţin la următoarele companii de asigurări: Allianz- Ţiriac, BCR Asigurări de Viaţă, Generali, ING, Metropolitan Life.

 

Te asigur de toată consideraţia mea,

Dr. Alin T. Băiescu

 

Bonus: Dacă vrei să vezi ce înseamnă să faci excese şi să investeştii în studii care mai mult de încurcă decât de ajută, în detrimentul valorificării valenţelor proprii ale unei persoane, îţi recomand să vizualizezi următoarea prezentare de la TED a lui Sir Ken Robinson. Nu vei regreta, îţi garantez!