Povesteam acum ceva vreme cu o prietenă care lucrează în sistemul bancar de peste 20 de ani. Evident că ajunsesem ca fiecare să pledeze pentru utilitatea produselor pe care le promovează: ea pentru cele bancare (depozite, credie etc.), eu pentru cele de asigurări. Dar, la un moment dat, îmi oferă un exemplu care, instantaneu, îmi dă de gândit: „Haide să îţi spun ceva”, zice ea. Citeste mai mult
- E paradoxal cum, tocmai cei care ar trebui să ne îndrume către credinţă, sunt cei care ne fac să ne îndepărtăm de aceasta –
De la cele divine, la cele lumeşti… e o cale mult prea scurtă!
Cunoşti cu siguranţă zicala „Fă ce zice popa, nu ce face el”. Din punctul meu de vedere, consider că este o tâmpenie.
Şi asta deoarece, cel puţin mie, îmi este greu să urmez sfaturile cuiva care se comporta exact pe dos faţă de ceea ce propovăduieşte. Citeste mai mult
Oamenii sunt ciudaţi. Da’ de tot.
Cred că în peste 70% din cazuri, atunci când sunt abordaţi de către un consultant pentru o discuţie legată de asigurări, potenţialii clienţi spun ceva de genul: „Da, ne putem vedea, dar numai pentru o întâlnire foarte scurtă. Am la dispoziţie maxim 15 – 20 minute. Credeţi că vă puteţi încadra?”. Citeste mai mult
Ştii de acest card? Sunt convins că nu, pentru simplul motiv că acum se scrie pentru prima dată despre el. Nu mă crezi, nu-i aşa? Parcurge rândurile următoare şi ai să îmi dai dreptate. Citeste mai mult
Articol publicat în Revista PRIMM Asigurări & Pensii, martie 2013
Motto:
Asigurările de viaţă sunt acel produs de care toată lumea are nevoie, dar nimeni nu vrea să îl cumpere … Citeste mai mult
Săptămâna trecută am avut o realizare grandioasă. Am reuşit să îl dau afară din casa mea pe Frankenstein. Da, ai auzit bine: după circa 7 ani de convieţuire monstruoasă, am reuşit să scap de el .. definitiv!
Nu ţi-e prea clar despre ce e vorba? Haide că îţi explic în câteva momente.
Te felicit! Sincer, fără ocolişuri sau gânduri ascunse!
Te-am urmărit îndeapropape în ultimii 10 ani, chiar dacă tu nu ai ştiut sau simţit acest lucru. Am stat în umbră, tocmai ca să te observ fără a te incomoda, pentru a nu-ţi influenţa comportamentul. Citeste mai mult
Am scris săptămâna trecută despre reprezentaţia „Pinocchio”, de la Teatrul „Ion Creangă”. Am avut mulţi cititori la postarea cu pricina, comentarii interesante, chiar şi plângeri; dar cel mai nemulţumit a fost Bozo. Clovnul Bozo. Citeste mai mult
Am fost chiar sâmbăta trecută la spectacolul „Pinocchio”, la Teatrul „Ion Creangă” de pe Lipscani, împreună cu fetiţa mea Antonia (aproape 3 anişori).
La cum a fost reprezentaţia, sincer, nu ştiu care dintre noi (eu sau Antonia) s-a ales cu ceva mai consistent. Totuşi, cred că eu şi implicit tu, cititorul meu, suntem cei mai câştigaţi. Iar dacă vei parcurge rândurile următoare, ai să vezi cum mi-am aplicat abilităţile de observare şi analiză, respectiv cunoştinţele de marketing, la contextul respectiv. Citeste mai mult
Mă sună acum ceva vreme un prieten apropiat şi mă întreabă direct: „Ia zi, că tu eşti specialistul – de la cine să cumpăr o asigurare, de la un agent direct al unei firme de asigurări, sau de la un broker? Citeste mai mult
Spunea cineva la un moment dat (şi îi dau dreptate) că, dacă doreşti să vezi cu adevărat cât de curată / ordonată este o persoană sau o familie, când le vizitezi locuinţa te uiţi la cum arată bucătăria şi baia, nu sufrageria sau camera de zi. Cam la fel stau lucrurile şi atunci când, în calitate de potenţial sau actual client al unei companii de asigurări, doreşti să ştii, pe bune, cu cine ai de-a face. Citeste mai mult