Contractul în 5 puncte cu tine, cititorul meu

Decis sa evoluez!

Contractul în 5 puncte cu tine, cititorul meu

Art.1: Obiectivele reale şi declarate al acestui bolg sunt: să te informeze; să te influeneţeze; să te distreze; să te instruiască sau să te ilumineze; să îţi distrugă sau construiască convingeri şi principii de business şi viaţă; să promoveze, critice sau laude oameni, idei  şi faptele lor; să te provoace să îmi răspunzi, astfel încât să mă informezi, să mă influenţezi, să mă distrezi, să mă instruieşti sau iluminezi, să îmi distrugi sau construieşti convingeri şi principii.

Mă adresez ţie, cel interesat să primească informaţii clare şi folositoare, uneori pe un ton mai serios, alteori mai glumeţ, cu detalii mai multe sau mai puţine – în funcţie de situaţie.

Art. 2: În tot ceea ce voi scrie pentru tine, am să mă bazez pe următoarele principii:

Pct. 1: Voi aborda doar acele subiecte pe care consider că am ajuns să le stăpânesc bine, prin cunoştinţe acumulate, prin experinţe de viaţă pe care le-am trait şi din care am învăţat câte ceva. Prin aceste teme voi încerca să te  pun pe gânduri, să te provoc să îţi ridici nişte întrebări, să cauţi răspunsurile potrivite şi, în final, să întreprinzi acele acţiuni care consideri tu că îşi vor face viaţa mai altfel.

Pentru început, subiectele se vor focusa pe domeniul asigurărilor, respectiv al busines-ului (vieţii de la birou, dintr-o companie mai mică sau corporaţie, evenimentelor din economie sau sectorul financiar, care apreciez că ar putea avea relevanţă pentru tine).

Pct. 2: Nu voi aborda subiecte politice, mondene sau sportive. Şi aceasta din două motive simple.

În primul rând, consider că nu mă pricep la ele, nu am avut tangenţă sau vreo implicare semnificativă în zonele anterior menţionate (dar îmi rezerv, pe de altă parte, dreptul de a-mi extinde aria subiectelor abordate dacă, între timp, ajung să le cunosc suficient de bine). Pe de altă parte, am să fac trimiteri sau voi apela la anumite evenimente de acest gen, dar aceasta numai pentru a „conecta” zonele noastre de interes cu toate aspectele vieţii cotidiene.

În al doilea rând, apreciez că informaţiile din ariile respective ce pot face, în cel mai bun caz, e sa te facă ceva mai informat, dar nimic mai mult. Ce îmi doresc eu să realizez prin acest blog este să îţi dau acele informaţii sau opinii care „să te mişte din loc”, să te determine faci unul sau mai multe lucruri, să îţi schimbe viaţa în bine. Ceea ce ne duce la …

Art. 3: Sloganul blogului meu (deci principiul pe care îmi bazez întregul demers) este: Citeşte, Decide, Evoluează!, cu următoarele semnificaţii pentru fiecare noţiune în parte:

Pct. 1: Citeşte – te invit să urmăreşti periodic postările făcute, voi aborda subiecte care să te intereseze, să aibă relevanţă pentru tine.

Pct. 2: Decide – evident, cu o parte din ideiile / opiniile mele vei fi de acord, cu altele nu; e perfect normal să fie aşa. Din punctul meu de vedere e la fel de bine: dacă suntem pe aceiaşi „lungime de undă” înseamnă că ţi-am întărit o idee sau convingere,  dacă ai altă opinie, te-am ajutat să o vezi mai clar, să ştii mai bine cu ce nu eşti de acord. Decizia în care parte a balanţă pui fiecare idee (pro / contra) e la tine şi ţi-o respect în totalitate!

Iar ce aş aprecia şi mai mult ar fi ca, odată convins de un lucru sau altul, să nu rămâi la stadiul respectiv ci să acţionezi.

Pct. 3: Evoluează – se referă la aplicarea în viaţa de zi cu zi a concluziilor la care ai ajuns, adică să acţionezi deoarece doar aşa poţi merge mai departe, să faci încă un pas în viaţă, adică să evoluezi. Iar aceasta evoluţie nu însemana exclusiv faptul că, acţionând, instantaneu ai obţinut ceva mai bun; există şi situaţia în care ajungi într-un nou context, care poate nu e mai bun dar, pe de altă parte, reprezintă o altă etapă pentru următorul pas şi tot aşa ….

Adică, ceea ce îmi doresc din tot sufletul să realizez este să te fac să (re)acţionezi, doarece a nu face nimic, e mai rau decât a încerca să faci ceva – uneori reuşeşti, alteori greşeşti, e inevitbil.

Pct. 4: Punct şi de la capăt – după ce ai ajuns într-un nou context (mai bun, sau mai puţin bun), îţi recomand să o iei de la început: Citeşte, Decide, Evoluează, iar apoi întoarce-te iarăşi la Art. 3, Pct.4.

Art. 4: În tot ceea ce am sa scriu pentru tine am sa fiu subiectiv. Aş fi ipocrit să spun ca voi fi obiectiv, pentru simplul şi unicul fapt că acest lucru nu e posibil. Şi aceasta deoarece oricât de mult am încerca, sunt lucruri pe care le facem involuntar, „ne lucrează” subconştinetul, experienţele şi trăirile proprii „deformează” inevitabil ideile pe care le avem, le dau acea particualrizare, amprentă specifică omului care scrie.

Pe de altă parte, mă angajez faţă de tine să fac tot ce e posibil, la nivel conştient, să mă apropii cât mai mult de obiectivitatea pe care ţi-o doreşti de la mine. Iar, în ultima instanţă, tu vefi fi cel care va decide în ce măsura am şi reuşit să ma îndepărtez de subiectivism şi sa mă apropii de obiectivism.

Art. 5: Dispoziţii finale: orice convergenţe sau divergenţe de opinii se vor rezolva exclusiv la adresa www.alinbaiescu.ro. Scrie-mi ca să îţi pot scrie din nou!

Comments (8)
  • Avatar

    Vasile Petrisor Oct 19 2012 - 12:53 Reply

    Multumesc!
    Cred ca vom colabora activ!

  • Avatar

    vali Oct 19 2012 - 13:54 Reply

    Ader cu bucurie la obiectivele contractului…
    Deja sunt un cititor fidel si un mare fan al dr. Alin Baiescu.
    Excelent blog! Felicitari!

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 23 2012 - 22:05 Reply

      Multumesc frumos pentru aprecieri, Vali. Stiu ca si tu ai o experienta foarte bogata in domeniul asigurarilor, pe care o apreciez, la randul meu.

  • Avatar

    Coco Indries Oct 26 2012 - 16:31 Reply

    Ma bucur ca primul subiect sunt asigurarile pentru ca sunt in masura sa dialoghez la modul profesionist chiar daca nu mai sunt activ.

    Mult succes!!!

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 27 2012 - 22:09 Reply

      Unii considera ca a fi “activ” e egal cu a fi inscris pe lista unui asigurator sau broker, respectiv a vinde cel putin o asigurare pe luna. Eu cred ca “activ” insemna si a raspunde eventualelor intrebari venite ulterior de la prieteni sau cunostinte, oferirea de sfaturi profesioniste.
      Pe de alta parte, multumesc pentru urari!
      Iar succesul Blogului depinde, in egala masura, de mine, precum si de dvs., cititoul meu. Deci, va invit la dialog …

  • Avatar

    Cosmin Petru Herput Jan 21 2013 - 17:40 Reply

    Felicitari,chear daca nu mai am legatura cu asigurarile in acest moment, sunt foarte interesat de ceea ce sa intampla pe piata,vorba aceea…”sa i-i simt pulsul”,
    Succes!

    • Avatar

      alin.baiescu Jan 22 2013 - 10:08 Reply

      Cosmin,
      Tu ai deja in metabolism asigurarile, nicodata nu te vei mai putea “rupe” total de ceea ce ai facut cand lucrai in domeniu!!!

Adaugă un comentariu

Reply to Coco Indries Cancel reply

Nume (obligatoriu)

Website

Dr. Aby îţi recomandă şi Articolul:

John Gray, autorul bestseller-ului “Bărbații sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus”, vine în România

x