„Business-Academicienii” analfabeţi

Decis sa evoluez!

„Business-Academicienii” analfabeţi

Îţi place mult şi participi regulat la numeroase seminarii, cursuri, traininguri? Despre management, relaţionarea cu clienţii sau furnizorii, despre comunicarea eficientă sau internaţională, negocierea în afaceri, public relations şi tot aşa…

 

Dacă toate răspunsurile tale sunt „DA” înseamnă că, la fel ca şi mine, ai ajuns să cunoşti cele mai fine elemente de interacţiune în viaţa profesională: dacă ai o întâlnire la care sunt participanţi din toate colţurile lumii, ştim precis cum să comunicăm cu fiecare dintre ei, nu facem gafe inter-culturale. Mai precis, în câţiva ani de zile, cred că am devenit un fel de academicieni în tot ceea ce presupune viaţa de business. Bravo! Şi să ştii că nu suntem singurii. Tot mai mulţi sunt cei care ajung la un grad atât de elevat în ceea ce priveşte comportamentul business.

 

Paradoxul …

Dar ştii ce e ciudat, pe de cealaltă parte?

Pe măsură ce învăţăm tot felul de sofisticării, care mai de care mai exotice şi excentrice, în acelaşi ritm uităm lucrurile de bază. Iar dacă ajungem să utilizăm elementele „uau” o dată la 5 ani, cele uzuale (că de-aia se numesc aşa) sunt cele la care ar trebui să facem apel zi de zi, oră de oră … şi nu să le neglijăm!

 

Analfabetismele omului de business

Haide să îţi dau câteva exemple de tehnici abordate de unii sau alţii, care mai de care mai „perfecţi” într-ale business-ului:

 

Ignorarea: Ţi s-a întâmplat vreodată ca, după ce ai avut discuţii cu un client (zile, dacă nu săptămâni în sir) legat de o ofertă pe care o doreşte din partea ta, după ce i-o trimiţi, interacţiunea lui cu tine să scadă la … Zero!

Dacă i-ai expediat oferta pe mail, nu mai primeşti niciun răpsuns. Nici măcar un text de genul „Multumesc pentr ofertă, Prostovane, revin eu dacă mai vreau să cumpăr de la tine” – care îi ia exact 38 de secunde ca să îl scrie.

Şi chiar dacă oferta ai prezentat-o în cadrul unei întâlniri, urmarea e aceiaşi ca şi în cazul mailului. Linişte … totală! Nici măcar un telefon cu „Revenim noi când ne-am decis”.

 

Evitarea:

Dacă tu iei iniţiativa şi îi re-contactezi, apare tehnica de „evitare”. Mai precis, nu răspund nici la al doilea mail, nici la telefon, oricând ai suna (luni sau joi, dimineaţa, la prânz sau la închiderea programului).

Bănuiesc la ce te gândeşti acum: poate nu i-a plăcut de tine, nu ai ştiu să faci o prezentare corespunzătoare, produsul sau serviciul nu e bun. Nicio problemă. Să fie unul, sau toate motivele la un loc, nu contează. Dar, în continuare, cred că doreşti să primeşti un răspuns, chiar dacă acesta e „NU”. Eu, cel puţin, aşa vreau …

 

Amânarea:

„Da, oferta dv. Este extrem de interesantă, cred că o vom accepta, dar mai avem nevoie de puţin timp pentru a lua decizia finală: 1 lună, 1 an sau chiar un cincinal”. Iar peste 1 săptămână afli că deja a încheiat deal-ul cu altcineva. Şi nici măcar nu ţi-a zis, ca să nu-ţi mai face speranţe deşarte.

 

În concluzie, eu consider că nu ştim să spunem NU. Chiar nu pricep de ce unor oameni le e atât de greu să dea un răspuns negativ. Cred că dacă nu mai răspund la telefon cu săptămânile, îi laşi în pace, şi cu asta au scăpat mai „ieftin”?

 

Ce fac eu: la ignorare & evitare & amânare răspund cu „insistenţă”

Ştiu şi faptul că la trainingurile de comunicare am fost învăţaţi că şi non-comunicarea transmite un mesaj. Dar eu personal, prefer să mi se spună direct: nu mă interesează oferta ta, nu vreau să ne întâlnim. Ca să ştiu unde „clasez” cazul. Nu să trăiesc toată viaţa cu impresia că poate omu vroia să îmi răspundă, dar nu a putut.

 

Nu mi-a răspuns la un mail, îi mai scriu unul, şi încă unul şi … tot aşa până îmi dă un semn de viaţă.

La fel şi cu telefonul. Sun 1 dată, de 2 ori, las un mesaj, 2 mesaje. Apoi, fac „trucul de grădiniţă” să sun de pe un alt număr de telefon. Şi atunci e clar că răspunde. Măcar îl pun într-o situaţie jenantă şi dificilă de a inventa o scuză. Lamentabilă, de cele mai multe ori. Dar poate aşa se învaţă minte să răspundă.

Altfel spus, de ce să mă simt eu prost sau ne-educat că insist când, în mod normal, trebuia să primesc un răspuns.

 

La final, te invit să nu rămâi nepăsător în faţa business-academicienilor analfabeţi, ci să reacţionezi: cu insistenţă sau cu orice altceva consideri adecvat.

 

Te asigur de toată consideraţia mea,

Dr. Alin T. Băiescu

 

Comments (7)
  • Avatar

    Oana Apr 17 2013 - 10:05 Reply

    Alin, tu ai dreptate cand spui ca ideal este sa primesti un raspus, fie el si NU. Gandeste insa putin si din cealalta parte a baricadei ca sa incelegi de ce multi de ascund dupa tehnicile enumerate de tine. Pentru ca multi dintre cei care ofera ceva, nu accepta decent un NU. Daca e NU la oferta 1, sigur au o a doua pregatita care te intereseaza si mai putin si tot asa. Si daca nimeresti pe cineva cu adevarat insistent, te bate la cap pana explici de 1000 de ori de ce e NU si nu DA. Si atunci cred ca poti intelege putin de unde pornirea de a evita/amana o discutie directa. :)

    • Avatar

      alin.baiescu Apr 18 2013 - 13:06 Reply

      Oana, tu ai dreptate in ceea ce spui.
      Pe de alta parte, eu sunt (in momente diferite), de ambele parti: adica si astept, dar si am de dat raspunsuri. Si nu ma tem sa le dau pe cele negative. De aici si “cauza” articolului meu …
      Oricum, multumesc pentru interventie, te astept si cu alte ocazii!

  • Avatar

    gabriela stoica Apr 17 2013 - 14:29 Reply

    cind il vezi ca nu si asuma nicicum raspunsul negativ pe care oricum din discutie il cam banuiesti chiar iti doresti sa l stresezi …eu de a lungul timpului am facut un panou de onoare cu mincinosi si …scuze penibile:)
    zi frumoasa!

  • Avatar

    gabriela stoica Apr 18 2013 - 14:23 Reply

    nu i deloc solidaritate e experienta :)
    zi frumoasa

  • Avatar

    gabriela stoica Apr 19 2013 - 08:17 Reply

    asa e,zi frumoasa si cu oameni care si asuma :)

Adaugă un comentariu

Nume (obligatoriu)

Website

Dr. Aby îţi recomandă şi Articolul:

Mai fă şi ce (nu) îţi place

x