Cum (ne) lucrăm în echipă

Decis sa evoluez!

Cum (ne) lucrăm în echipă

Sau 1 + 1 = ?

Cât face 1 + 1? Întrebare aparent simplă, dar cu răspunsuri tot mai complexe, alambicate sau chiar surprinzătoare, pe măsură ce omul avansează în vârstă.

În cazul meu, la vârsta de 6 ani (când tocmai învăţasem noţiunile elementare de aritmetică), răspunsul pe care ţi l-aş fi dat era „2”. La 12 ani, când deja începusem să ştiu şi ceva Fizică, răspunsul devenise „0sau3”, depinde de context. La 18 ani, cu ceva poleială de Filozofie, ţi-aş fi spus că rezultatul final e influenţat de sinergia celor doi „1”, adică „out-put-ul” ar putea la fel de bine să fie „3”, „5sau chiar10”. Iar, mai apoi, după câteva lecţii de viaţă, suspicios, te-aş fi întrebat eu pe tine ceva de genul „Dar, totuşi, tu ce vrei să afli de la mine?”.

Orişicum, toate răspunsurile sunt bune. Cu toate acestea, acum, răspunsul meu la întrebarea „Cât face 1 + 1?” este „Cât vrei tu / vreau eu să facă, atât e!”. Şi am să încerc să îţi ilustrez acest lucru cu 3 exemple proprii, cu menţiunea că sunt şanse ridicate ca şi tu să fi trăit ceva similar la birou, acasă sau în cadrul diverselor alte activităţi pe care le desfăşori.

Când 1 + 1 = 2

Pe exemplu de birou: Acum mai mulţi ani, când lucram în training, am primit, împreună cu un coleg de departament, sarcina de a concepe un curs despre tipurile de investiţii exitente în România, pentru a fi prezentat consultanţilor de asigurări de viaţă. Încântaţi nevoie mare de task-ul primit, pentru eficientizarea muncii, am decis să ne împărţim temele: el a luat să dezvolte prima jumătate de training (temele 1 – 3), iar eu restul (temele 4 – 6). Şi am lucrat fiecare conştiincios timp de o săptămână, după care ne-am întâlnit să „lipim”  cursul şi să ajungem la varianta care urma să fie predată.

Când, surpriză … El înţelesese că acest material este pentru consultanţii debutanţi, eu că e pentru avansaţi, motiv pentru care fiecare parte de curs era realizată la un alt nivel, targeta grupuri total diferite. El realizase slide-uri cu multă informaţie, eu avusesem o altă abordare – utilizasem mult diagrame, grafice şi figuri. Deşi ar fi trebuit să acoperim fiecare cu partea lui de training aceiaşi durată (circa 3 ore), el prezentase informaţia mai detaliat (avea cca. 55 slide-uri), eu mai sintetic (25 slide-uri), şi aşa mai departe.

În concluzie, fiecare dintre noi îşi realizase sarcina foarte bine; partea lui, dar şi a mea, de sine stătătoare, erau chiar ok, când încercai să le uneşti nu mai aveau niciun sens.

Morala pentru mine: comunicarea e sfântă şi obligatorie, feed-back-ul reciproc, de asemenea.

Când 1 + 1 = 0

Pe exemplu casnic: Într-o sâmbătă, din exces de zel, am decis să îmi aduc o contribuţie memorabilă la buna administrare a gospodăriei – şi chiar aşa a şi fost! Soţia mea fiind plecată de acasă, am hotărât ca, până când se întoarce (ştiind că urma să se apuce de curăţenie), să fac eu o parte din treabă. Prin urmare, plin de energie, am început prin a face curăţenie exemplară în băi, cu toate cele – spălat faianţa de pe pereţi şi gresia de pe jos, cada şi chiuveta, WC-ul cu soluţii de dezinfectare, iar apoi cu cele de parfumare, ferestrele, mobilierul de baie şi uşa (bineînţeles şi pe dinafară, şi pe dinăuntru). Rezultatul – nişte încăperi pe care îţi venea să le utilizezi în toate scopurile posibile, numai în cele pentru care au fost construite – nu! Apoi am şters şi praful: mobilier, tablouri, piese decorative (78 bucăţi, de la cele mai mici, la  cele mai mari). În final, 4 ore de efort continuu, dar cu un rezultat de apreciat.

Vine soţia mea şi continuă: curte, terase, aspirat în camere şi curăţat covoarele, lustruit parchetul – activităţi care au necesitat, evident, folosirea intensă a băilor şi care au şi ridicat tot praful din casă. Mai pe romaneşte, ceea ce am făcut eu în circa jumatate de zi de muncă, a fost anulat în aproximativ 1 oră: băile murdare, mobilierul şi  piesele de decor prafuite la loc!

Morala pentru mine: dacă nu ştii cum se face (care e succesiunea normală a lucrurilor) – întreabă. Dacă nu vrei să întrebi, nu te apuca de treabă. Dacă nici nu vrei să întrebi, dar insişti să faci ceva, asuma-ţi riscul că ai putea munci pe deageaba! Adică, 1 + 1 = 0!

Când 1 + 1 = 3

Pe exemplu de birou: În urmă cu circa 3 ani, mă confruntam cu o reală problemă privind gestiunea timpului. Efectiv, nu reuşeam să fac tot ceea ce îmi propuneam: întâlniri individuale săptămânale cu oamenii mei (erau peste 7), discuţii pregătitoare cu colegii înainte de diverse meeting-uri cu clienţii sau partenerii de distribuţie, întâlniri de relaţionare pe partea personală cu aceştia (socializare), la toate astea adăugându-se taskurile personale.

Şi tot aşa, până într-o bună zi când, inspirat de un filmuleţ uşor văzut la TV, am început să aplic regula de „utilizarare în comun a maşinii”. Mai precis, cu precădere atunci când aveam de participat la întâlniri în afara oraşului, nu ne mai deplasam în autoturisme diferite (eu, respectiv colegul / colegii care mă însoţeau), ci mergeam cu o singură maşină. Astfel, pe drum (dus – întors) făceam mai multe lucruri deodată.

În primul rând, ne pregăteam discuţia cu clientul / partenerul de distribuţie. În al doilea rând, de obicei la întoarcere, reuşam să abordăm şi alte subiecte (unele parte a discuţiei individuale săptămânale); în linişte, aşezat, nefiind întrerupţi de vreun mail, telefon sau coleg care să dorească una – alta. În al treilea rând, nu puţine erau momentele în care vorbeam şi lucruri personale, ajungeam să ne cunoaştem mai bine (adică relaţia chiar se îmbunătăţea, ştiind unul despre celălalt şi ce preocupări sau pasiuni avem în viaţa personală). Şi, nu în ultimul rând, economiseam bani, deveneam mai eficienţi la partea de gestiune a costurilor, deplasându-ne nu cu două, ci cu o singură maşină.

Morala pentru mine: de multe ori, soluţii pentru probleme complicate sunt lucruri / acţiuni / abordări chiar simple. Trebuie doar să fii preocupat să le cauţi, să ai capacitatea de a le „transfera” dintr-o zonă şi aplica în alta (TV → organizarea activităţilor la birou).

În concluzie, răspunsul meu la întrebarea „Cât face 1 + 1? este Cât vrei tu / vreau eu să facă, atât e!

Te asigur de toată consideraţia mea,

Dr. Alin T. Băiescu

Adaugă un comentariu

Nume (obligatoriu)

Website

Dr. Aby îţi recomandă şi Articolul:

Mai fă şi ce (nu) îţi place

x