Când am să cresc mare, vreau să fiu Director!

Decis sa evoluez!

Când am să cresc mare, vreau să fiu Director!

Aveam până în 10 ani şi, în fiecare zi de marţi, obişnuiam să merg cu părinţii la şedinţa lor săptămânală de la ACR, ei fiind arbitrii de raliuri la acea vreme. Şi cum nu aveam stare să stau efectiv la discuţiile lor, eram „plantat” la un birou (de obiecei, al directorului Agenţiei, „nenea Bucur”) şi mi se dăde una – alta de jucat. Cel mai mult îmi plăcea să pun ştampile, intram parcă în transă şi consumam circa 10 coli pe „şedinţă”.

La un moment dat, mă întreabă cineva de acolo, ca pe orice copil: „Da, ia spune Alinuţ, tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”, „Director … ca nenea Bucur. Să stau la birou şi să pun ştampile!” am răspuns pe loc, plin de încântare. Şi acela a fost primul moment când mi-am dorit ceva, fără să ştiu exact despre ce e vorba. Am întrezărit doar partea frumoasă a lucrului respectiv, fără să înţeleg că, poate, există şi aspecte mai puţin plăcute. Dar eram copil, deci era normal să „visez”.

Problema e că, de-a lungul timpului, alături de mine, am văzut că sunt o grămadă de „maturi” care fac conştient ceea ce eu făcusem atunci involuntar. De nenumărate ori m-am surprins că îmi doresc un job, de exemplu, despre care nu ştiu prea multe, ci am doar o imagine vagă şi nuanţată. Pe de cealaltă parte, nu ştiu să fii avut eu un loc de muncă care să nu fie super şi extra râvnit de o grămadă de oameni. De exemplu …

Primele mele joburi super-cool

Când lucram în presa economică, era invidiat pentru faptul că intram în contact / discutam / intervievam cele mai marcante personalităţi din domeniul financiar, eram cunoscut şi apreciat în mediul de afaceri şi cel gazetăresc, eram căutat pentru opinii, invitat la discuţii şi dezbateri, recepţii şi petreceri. Eram invidiat şi pentru faptul că aveam puterea să influenţez opinii şi persoane, „cuvântul” meu genera nu doar reacţii, ci şi acţiuni concrete.

Pe de altă parte, puţini au înţeles că toate aceste beneficii (unele doar aparente) veneau la pachet cu enorm de multă activitate pe teren şi pregătire de specialitate pentru a înţelege şi explica mai departe fenomene şi activităţi economico-finaciare. Însemnau zile de lucru care se terminau aproape a doua zi (gazeta îşi închidea ediţia şi la orele 23:00 sau 24:00 pentru a prinde şi ultimele evenimente ale zilei). O ştire de câteva rânduri putea să aibă în spate „spionaj” de câteva săptămâni, iar răspunderea pentru ceea ce scriam (ad-literam sau doar cu subînţeles) era imensă. Cel mai relevant exemplu legat de ultima mea menţiune, e articolul pe care l-am scris pe data de 11 mai 2001 legat de FNI, articol în urma căruia Fondul s-a prabuşit, iar presiuniile la care am fost supus în acea perioadă, doar eu le cunosc …

Apoi m-am apucat de training în domeniul asigurărilor de viaţă. Dacă e vreo poziţie într-o companie de asigurări pe care să şi-o dorescă aproape oricine, atunci cea de trainer e chiar şi acum! Călătorii, cazare la hotel, mese servite la restaurant, prezentări realizate în faţa a sute de persoane, participări la conferinţe şi convenţii naţionale (Poiana Braşov, Buşteni, Mamaia etc.). O grămadă de consultanţi sau manageri mă sunau pentru sfaturi, opinii, mă solicitau la întâlniri cu clienţii, mai că puteam să trag concluzia că poziţia mea e mai importantă decât a CEO-ului. Sunt convins că erau unii care credeau că nici salariu nu cer, numai să fiu lăsat să fac acest job. Nimic de zis, job super beton!

Pe de dealaltă parte, a fi trainer însemnă şi: foarte multă pregătire / documentare a sesiunilor de instruire – în medie, circa 3 – 5 zile pline pentru fiecare oră de training susţinută, respectiv circa 15 – 20 ore pentru fiecare oră de concepţie de training sau seminar. Capacitate mare de a „juca teatru”, de a fi în formă tot timpul în faţa oamenilor, (indiferent ce mă durea sau mă preocupa), de a răspunde întotdeauna cât mai amabil şi la cele mai tâmpite întrebări sau curiozităţi ale participanţilor la curs. De a socializa cu cursanţii în pauze, la masă sau seara după cină, chiar dacă mi-aş fi dorit puţin timp şi pentru mine. Şi, nu în ultimul rând, călătoriile însemnau şi a fi departe de familie şi prieteni, de a petrece mai puţin timp cu cei dragi. Şi toate astea până când …

Mi s-a îndeplinit dorinţa de copilandru şi …

Am ajuns director. Cu totul altă poziţie şi beneficii: maşină bengoasă, birou, salariu de salariu, asistentă, subordonaţi cărora să le dau ordine şi asupra cărora să îmi revărs nervii, pe care să îi asupresc ca pe sclavi, pe care să îi impresionez cu cunoştinţele şi abilităţile mele excepţionale, să fiu ultimul care ajunge la serviciu şi primul care pleacă şi tot aşa … ouau … Atunci cred că erau persoane dispuse să îmi ia gâtu’ ca să se instaleze în locul meu. Ce altceva îşi poate dori cineva, decât bani, să nu facă mai nimic şi să se dea mare? Cam la asta se gândesc unii, nu?

Toate acestea dacă, pe de cealaltă parte, nu înţeleg şi următoarele. Pentur mine, un manager adevărat e cel care conduce prin puterea exemplului, adică cere de la oamenii lui să facă doar acele lucruri pe care e şi el capabil să le facă: doreşti punctualitate de la angajaţi, vii şi pleci şi tu la timp; doreşti dedicare, lucrezi cel puţin la fel de mult ca ei, cu aceiaşi implicare şi efort; pretinzi pro-activitate, le arăţi tu continuu ce înseamnă asta. Au nevoie de un umăr pe care să plângă în anumite situaţii (oricât de nasol te simţi în acel moment şi ai nevoie ca tu să te plângi), le oferi umărul tău. Mai mult decât atât, într-o astfel de poziţie nu răspunzi doar de acţiunile tale, exclusiv, ci trebuie să fii conştient că răspunzi inclusiv pentru acţiunile lor, iar decizille pe care le iei vizavi de subordonaţii tăi le impactează (uneori) şi viaţa profesională şi pe cea personală. E necesar să ştii când să faci pe durul, şi când pe blândul, ceea ce nu e foarte uşor.

Epilog

Nu vreau să rămâi cu impresia că mă plâng de joburile pe care le-am avut, ci vreau doar să împărtăşesc cu tine două concluzii la care au am ajuns de-a lungul timpului, poate te ajută în vreun fel.

În primul rând, orice job, dacă e să îl faci la un nivel profesionist, are şi beneficii asociate, dar implică şi efort, renunţări şi sacrificii. De aceea, văzut din afară, poate să nu coincidă cu ce înseamnă el în realitate. Astfel, am grijă ce îmi doresc, s-ar putea să nu fie exact ceea ce cred eu că este.

Al doilea lucru pe care eu am început să îl fac e acela de a aprecia şi valorifica la maxim beneficiile pe care le are jobul pe care îl am acum, fără a mă lamenta sau a mă gândi non-stop la ce nu e ok. Într-adevăr, în momentul în care am ajuns la concluzia că, puse în balanţă, minusurile percepute sunt mai multe decât plusurile, am făcut ceva concret – de obicei am schimbat jobul. Dar, până să ajung acolo, mă bucur de ceea ce am.

Deci, ce vreau să mă fac când o să fiu mare? O să văd atunci

Te asigur de toată consideraţia mea,

Dr. Alin T. Băiescu

Comments (8)
  • Avatar

    Tudor Sep 20 2012 - 22:03 Reply

    Cu toate acestea, VREAU sa fiu Director!

  • Avatar

    alin Oct 5 2012 - 21:58 Reply

    cata dreptate ai Alin.
    pana nu esti sef crezi ca e usor.
    din pacate responsabilitatea e o povara pe care putini o inteleg……
    si cu toate astea mai bine un peste cat mai mare decat un pestisor.

    Felicitari pentru blog!

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 6 2012 - 13:07 Reply

      Aha, ma bucur ca mai e cineva care gandeste la fel – deci nu sunt singur!
      Multumesc pentru felicitarile legate de Blog, te astept cu noi interventii.

  • Avatar

    deea Sep 11 2014 - 16:26 Reply

    cu ce liceu pot sa ma fac directoare? :)

    • Avatar

      alin.baiescu Sep 15 2014 - 10:27 Reply

      Cu ORICE liceu, daca ai abilitati, cu NICIUN liceu, daca nu esti facuta pentru asa ceva!

  • Avatar

    Paul.Dorin Oct 26 2014 - 01:58 Reply

    Cum aflu daca sunt pregatit sa ocup un post de Director ?? Foarte bun articolul eu momentan lucrez in constructi am o echipa pe care o conduc, intradevar e greu sa lucrezi cu oameni dar ma descurc foarte bine …. dar vreau sa imi schimb jobul

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 28 2014 - 14:34 Reply

      Poate cea mai buna solutie este, efectiv, sa incerci sa vezi cum te descuri intr-o noua ipostaza … S-ar putea chiar sa te surprinzi pe tine!

Adaugă un comentariu

Reply to alin Cancel reply

Nume (obligatoriu)

Website

Dr. Aby îţi recomandă şi Articolul:

Mai fă şi ce (nu) îţi place

x