Asigurările ieftine sunt naşpa, cele scumpe sunt beton

Decis sa evoluez!

Asigurările ieftine sunt naşpa, cele scumpe sunt beton

Categoric, chiar şi pe piaţa românească de profil – aflată mai degrabă la debutul său decât într-o fază avansată de dezvoltare – gama de produse şi servicii de asigurări este destul de diversificată. Iar, uneori, acest lucru face mai dificil procesul de alegere a variantei optime de produs, te-ar putea pune puţin în dificultate.

Care ofertă să o alegi: una mai ieftină sau una mai scumpă? Dacă e cea ieftină, nu rişti să te pricopseşti şi cu o calitate îndolienică a produsului, adică să arunci banii pe fereastră? Dacă mergi pe cea scumpă, oare diferenţa de preţ se regăseşte şi în beneifciile suplimentare pe care le primeşti, sau ţi se poate întâmpla să plăteşti mai mult, dar să primeşti acelaşi lucru?

Asigurările ieftine sunt naşpa …

Ca urmare a experienţelor mele de până acum, îţi mărturisesc sincer că am ajuns să fiu mai realist: nu mă aştept ca, de bani puţini, să primesc super avantaje şi extra calitate, adică să fiu şi sărac, şi cu pretenţii ….

Iar dacă ar fi să fac o analogie simplă, aceasta ar fi următoarea: dacă ai 5.000 de euro, maşina care ţi-o poţi cumpăra este, cel mai probabil, un Logan; care e evident că nu îţi oferă aceleaşi lucruri ca şi o Skoda, ce poate costa şi peste 25.000 euro.

În ce se reflectă, însă, un preţ mai mic, dacă ne referim la un produs de asigurare?

În primul rând, un factor esenţial ce poate genera o primă redusă este numărul riscurilor preluate sub protecţie financiară. În cazul asigurărilor de bunuri, produsele mai ieftine nu cuprind şi despăgubiri în caz de vandalism (la auto – casco, de exemplu), sau pentru cutremur sau unele riscuri atmosferice (dacă mă refer la asigurarea de casă). La asigurările de viaţă, spre deosebire de o poliţă mai scumpă (ce cuprinde acoperiri pentru deces, invaliditate, incapacitate de muncă, spitalizare şi intervenţii chirurgicale), una mai ieftină s-a putea să te protejeze doar pentru primele două evenimente.

Apoi, suma asigurată (adică valoarea maximă a despăgubirii de care s-ar putea beneficia în cazul producerii riscului) e mai redusă, s-ar putea să fie chiar sub valoarea reală a bunului pe care îl asiguri. Asta înseamnă că, în caz de despăgubire, vei recupera doar o parte din paguba totală pe care ai înregistrat-o în realitate.

Alt element care poate implica o primă mică se referă la excluderile din produs, adică acele situaţii în care firma de asigurări nu acordă despăgubiri. De regulă, cu cât excluderile sunt mai numeroase, cu atât preţul poate fi dus mai jos.

Şi, nu în ultimul rând, capacitatea / renumele firmei de asigurări în ceea ce priveşte onorarea obligaţiilor asumate (adică achitarea de despăgubiri) este un element ce se poate reflecta într-o primă mai redusă. Ai mare grijă aici: exită asigurători mai rău platnici, care încearcă să-şi atragă clienţi tocmai prin primele mici practicate. În acest caz, eu prefer ca, decât să plătesc chiar şi numai 1 euro, dar să nu fiu despăgubit, mai bine nu mă asigur deloc la astfel de companii.

Pe de altă parte, există şi contexte favorabile în care poţi valorifica anumite promoţii: fie lansarea pe piaţa a unei noi companii de asigurări, fie în cazul unei firme deja operaţionale, a unui nou produs. În astfel de situaţii ai putea să accesezi beneficii mai consistente, la un cost mai redus decât cel „natural”.

În concluzie, de cele mai multe ori, în spatele unui preţ mai mic, stau şi beneficii corespunzătoare – adică relativ modeste.

Asigurările scumpe sunt beton …

Bineînţeles că, pe măsură ce puterea ta financiară creşte în timp, şi dorinţele, respectiv aşteptările tale sporesc, se diversifică, tu devii mai exigent. Aceasta înseamnă inclusiv că ajungi să ai acces la alt nivel de produse şi servicii de asigurare.

Aşa cum îţi menţionasem anterior, că produse şi ieftine şi cu beneficiile cele mai consistente, nu prea există, la fel şi aici aş avea o remarcă de făcut: de regulă, asigurări cu prime mari, înseamnă şi avantaje pe măsură DAR, nu e obligatoriu ca în spatele unor preţuri „grele” să stea şi avantaje consistente.

Şi îţi dau un exemplu care se practică în piaţa de asigurări, într-adevăr nu pe scară largă. Astfel, au existat situaţii în care un produs, pentru a fi poziţionat în categoria premium, a fost „cosmetizat” doar la partea de preţ (crescut cu 45% faţă de varianta standard), în vreme ce beneficiile efective au fost îmbunătăţite cu maxim 10 procente. „Scamatorie” de marketing, dar unii au „muşcat-o”.

Pe de altă parte, ca şi în zona bunurilor de larg consum, şi în asigurări este posibil să ajungi să plăteşti brandul. Adică, pot exista două produse aproape similare ca beneficii (e greu să afirmi că sunt identice, pentru că o minoră diferenţă inevitabil există), dar cu un preţ mai ridicat la „producătorul” cu notorietate mai mare în piaţă. Aici, fiind vorba de achiziţia unor servicii mai sofisticate, viitoare şi potenţiale (riscul se poate produce sau nu), dacă consideri că te simţi mai confortabil ştiind că eşti clientul firmei X, şi nu al companiei Y, iar diferenţa de preţ e până în 10 – 15%, eu ţi-aş recomanda măcar să te gândeşti dacă confortul tău pshihic (liniştea ta) nu merită această diferenţă de primă. S-ar putea să facă sens …

În final, eu cred că problema reală nu e dacă un produs e mai ieftin sau mai scump decât altul (e normal să existe astfel de diferenţieri în piaţă) ci, dacă la preţul pe care îl are, oferă corect beneficiile corespunzătoare: preţ mai mic – beneficii mai modeste, preţ mai mare – beneficii mai consistente.

Deci, tu ce zici, asigurările mai ieftine sunt naşpa, iar cele mai scupme sunt beton?

Te asigur de toată consideraţia mea,

Dr. Alin T. Băiescu

Comments (6)
  • Avatar

    M.Cirneala Oct 26 2012 - 19:52 Reply

    Implicarea directa a agentului de asigurari in rezolvarea daunei adauga plusvaloare produsului .Acesta isi va asuma implicarea directa in rezolvarea daunei doar in situatia in care a vandut contractul de asigurare si cu ,,bune si cu rele”(excluderi) si clientul va sti ce asteptari are.

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 27 2012 - 22:18 Reply

      Sunt perfect de acord cu tine. Pentru ca relatia client – agent ar trebui sa existe (mai “metaforic” exprimat) “… si la bine, si la rau”.
      Iar momentul in care se produce riscul, o simpla hartie (polita) capata valoare reala pentru asigurat.

  • Avatar

    ottonel Oct 30 2012 - 08:24 Reply

    Am mai multe nelamuriri!! De ce un angajator ar face un contract de presatri servicii medicale printr-o firma de asigurari si nu un contract direct cu prestatorul de servicii medicale, angajatii avand deja o asigurare de viata? Ce se intlege prin bonus? Pret preferential (mai mic pentru anumite servicii) sau gratuitate ?
    Este remarcabil blogul d-voastra. Felicitari

    • Avatar

      alin.baiescu Oct 30 2012 - 21:35 Reply

      In primul rand, multumesc pentru intrebari, mi-ati dat un subiect interesant pentru un articol viitor.
      Acum, un raspuns sintetic: Abonamentele achizitionate direct de la un centru medical, comparativ cu asigurarile private de sanatate, au avantajul unui cost relativ scazut (intre 6 si 12 euro pe luna / persoana), ceea ce le face destul de accesibile publicului larg.
      Asigurarile private de sanatate prezinta, la randul lor, 2 beneficii majore raportat la abonamente: ofera clientului acces la o retea extinsa de frunizori medicali (deci nu la unul singur), precum si acoperiri mai complexe (analize, acoperirea costurilor cu spitalizarea si interventiile chirurgicale). In consecinta, oferind beneficii mai consistente, si pretul este mai ridicat.

  • Avatar

    gabriela stoica Dec 11 2012 - 13:21 Reply

    buna ziua,
    si in asigurari, ca de altfel in orice alt domeniu ,or sa apara branduri exclusiviste cu produse bune dar scumpe.ramine de vazut daca pe linga “fita”raportul calitate pret e rezonabil.
    zi buna,viata buna!

    • Avatar

      alin.baiescu Dec 11 2012 - 13:27 Reply

      Eu zic ca poduse bune sunt deja in piata, cu raport OK pret / calitate. Si “fite” exista deja …

Adaugă un comentariu

Nume (obligatoriu)

Website

Dr. Aby îţi recomandă şi Articolul:

Sunt PREA EU

x